(3)
In spiritul sarbatorilor vecinu’ isi felicita afectuos nevasta, “fah, ‘tu-ti mortii ma-tii, te rup in bucati”. Vecina, umila, inlacrimata de emotie galopeaza sonor urland sarbatoresc si invocand incantatiile iertarii. Nu stie ca astea nu merg decat pentre gresheli ipotetice sau in cazuri de autoinvinovatiri hiperbolizate. Cand ai ajuns sa implori mila e deja prea tarziu: n-ai cum sa iesi altfel decat schingiuit din treaba asta. Dincolo de peretii de carton, imi imaginez un dans ezoteric al fugii – prada haituita de pradatorul lihnit dupa un post prelungit – reconstituit minimal in cadrul intim (eh !) al propriului camin. Personajele valseaza huliganesc (el) si foarte temator (ea) catre alta incapere. Punct urmat de somn, cel putin pentru ascultator.
(2) Vecini – Reloaded
Cand sa platesc intretinerea, vecinul (nu administratorul) ma intreaba scrutator, dupa ce imi studiase atent evolutia lunara a indicilor de la apometre: da’ ce ati facut taica, de aveti asa consum de mare! Pai, ce sa facem tataie: ne-am spalat. Dau banii in viteza si fug!
[...]
Despre viata de camin nu se poate vorbi: astia intra mai mult la categoria colegi si e cu totul alt subiect. Insa, cum te-ai mutat cu chirie te lovesti, bineinteles de noi responsabilitati: noi vecini si desigur o specie pradatoare cu care nu avusesesi vreun contact pana atunci – Proprietarul Vanator. Cu putin noroc Proprietarul Vanator face parte din sub-specia Crazy Old Lady. Recapitulez: categoria Vecini (caci statea chiar peste drum de noi, drumul fiind un holisor), Specia – Proprietar Vanator (pentru ca ne vana, in adevaratul sens al cuvantului), subspecia Baba Nebuna (sau, in termeni academici – Femeie de Varsta Incerta, Incapabila de a Face Distinctia intre Naluci si Realitate, sau de Rationamente Logice si in Armonie cu Universul). Din momentul in care inchideam usa in urma mea si pana rasarea din nou soarele (uneori era greu de imaginat un happy ending d’asta), in casa aia timpul se dilata, astfel ca pentru Lume se scurgea o noapte iar pentru noi se târa un an. Pe langa incursiunile zilnice ale bestiei in spatiul intim al vietii noastre de tineri cat de cat cuviinciosi, desigur ca realizarile de poveste ale distinsei doamne au culminat taman in perioada examenelor de licenta. Cu o luna inainte de examene, m-am trezit fara geamuri la camera si fara usa la intrare: miscare strategica a speciei, cunoscuta in popor ca si proces de renovare. Asa ca dupa ce am terminat, eu cu examenele, ea cu lucrarile, m-am mutat! Vecini – 2, Eu – (-1).
[...]
Vecinul bate in continuare in perete. Poate sculpteaza basoreliefuri asa, din pasiune. Ei, la asta nu te-ai gandit, nu?
(1) Specia “vecini”
Vecinul bate tacticos darabana in perete. Cu ciocanul!
[...]
Familie, prieteni, colegi (de scoala, de munca, de camera, de apartament, etc.), vecini si straini. Cam astia sunt totioamenii printre care ma invart. Ultimele doua se cam confunda, vecinii fiindu-mi tot cam straini si la fel de indiferenti. No bine, in afara de cazurile nefericite (poate nu chiar “nenorocoase”, dar asta e ceva ce ar spune un mizantrop mai ursuz decat ma simt eu acum), cu totii avem neamuri, ne prostim cu prietenii si pierdem vremea prin pauze prelungite de tigara cu niscaiva colegi de munca; si cu siguranta, fara exceptie, cu totii ne invartim printre straini si ne ciocnim de vecini. Asta din urma este cu siguranta categoria de la care poti avea parte de cele mai multe surprize.
Fiind, poate, chiar o subcategorie a “strainilor”, actiunile lor sunt imprevizibile. Asta desigur cu putin efort din partea lor, unde efortul este egal de multe ori cu plictiseala si, de ce nu, cu o schizofrenie avansata (sau chiar cu suma celor doua la puterea n+1). Chiar acum un vecin imi bate in perete in pauzele de gaurit betoanele cu bormashina. Desigur, el da gauri si tot el bate in perete. Probabil sunt scuze in cod morse, insa, spre dezamagirea lui nu ii pot raspunde intrucat nu stapanesc limbajul cu pricina la fel de bine.
Nu stiu cum se face ca toti vecinii se apuca de reamenajari atunci cand ti-e lumea mai draga sau cand linishtea e de nepretuit. Acum nu este cazul, intrucat astea nu-s decat lucrari periodice de weekend.
Uite-asa s-a apucat doamna Popescu sa-si daramne peretii apartamentului tocmai in perioada BAC-ului si a examenelor de admitere la facultate. Toata vara numa’ ce-a daramat si a scos moloz din casa aia incat ma intrebam ce D-zeu a iertat si pe ce se mai sprijina tavanul ala. Cum s-a asternut linistea in complexul Siretului, cum am plecat la facultate: Vecini – 1, Eu – 0.
[...]
Orologiul suna doispe jumatate, in perete oare cine bate ? Vecinul, in continuare.
