Clementine, mandarine, parca arata toate la fel. Oranjele de craciun ar trebui sa le spuna la toate, ca tot e moda cu diminutivele anul asta – sa speram ca numai anul asta, pana nu o luam dracusorului tralilica pe araturica cu totii.
Ea facu ochii mari ca un copil in fata standului cu acadele, jucarii si creioane de colorat (pentru o viata mai roz!). Avea ochii mari si umezi si astepta rasplata de dupa un an de truda indobitocitoare (an de an mai mult, adica mai dobitoc – si nu anul, ci boul). Mandarina avea sa i se striveasaca de chipul incremenit in asteptare doua secunde mai tarziu. Da, e un film scarbos si de groaza, copiii sa se retraga daca nu au facut-o deja!
Mandarina mea zace pe fundul unei sticle cu bere! O tot caut seara de seara! Dar n-am castigat niciodata la concursuri d-astea, asa ca eu caut, printre dimineti pierdurte, pe drumuri somnabule, catre prima mea casa de dupa gratii de sticla strajuita de lanturi electronice de pontaj.
In alta ordine de idei, iata, am scos berea din congelator si ma bucur de o doza ingheta in spiritul sarbatorilor care nu mai vin dreaq odata. Nu-i nimik, noi le asteptam cu acele de gheata in suflet si pe doza (sau halba, care are) de bere la pet.
